Capitolul 3: Atunci te-am vazut

Inca ma gandeam la ceea ce-mi spusese Alice si la cum se simtea ea in legatura cu asta.niciodata nu am reusit sa o mint,nici pe ea,nici familia mea si asta ma facea sa ma simt rau,ei nu meritau sa le provoc aceasta durere,ei care mi-eu dat mai mult decat puteam cere,suferau cu mine.
Nu eram intru-totul de acord cu idea de a avea o prietena umana,este riscant si prostesc.ca si cum ea ar putea fi prietena mea,mai devreme sau mai tarziu tot isi va da seama de ceea ce suntem,si atunci ce mai ramanea de facut? Trebuia sa plecam pentru a nu trezi suspiciuni si tot nu as fi avut-o cu mine. Nu avea niciun sens sa trec prin toata povestea asta iar la final sa nu ma aleg,oricum cu nimic.
Am intrat in clasa mea si m-am indreptat spre ultima masa. Eu stateam singur,pentru ca profesorul credea ca in felul acesta nimeni nu ar fi copiat de la mine,iluzii..de parca cineva m-ar putea copia,saluta sau vorbi cu mine, m-am asezat si am inceput sa privesc pe fereastra.
Luasem decizia de a incerca sa fac un efort in toata chestia asta cu referire la Bella,o faceam mai mult pentru familia mea,ei aveau incredere ca totul va fi bine si trebuia sa fie asa. Poate nici macar nu imi va placea de fata asta dar o voi suporta.
Am auzit cum scaunul de langa mine scartaia pentru ca cineva se asezase pe el si m-am intors….
Atunci am vazut-o.
-Buna! Stiu ca e masa ta dar nu am alt loc unde sa ma asez,te superi daca stau aici? – parul ei ii casea lejer su umeri si fata facand o imagine irealista,ochii ei de ciocolata pareau asa puri si inocenti si vedeam in ei ca i-a fost greu sa-mi ceara asta iar la aceasta cocnluzie ma ajuta si roseata din obrajii ei.
Examinarea fetei ei mi-a luat o miime de secunda si repede m-am trezit si am luat cartile de pe partea ei de banca spunand cu capul putin inclinat ca se poate aseza.
m-am reintors spre fereastra pentru a nu vorbi cu mine. Sincer,nu ma asteptam ca asta sa se intample asa de repede,si ca ea sa imprastie un miros de frunze si frezie care sa ma innebuneasca. I-am vazut reflexia in geam si am razut ca se sprijinea in maini. Ii era rau? Nu am vazut-o mancand prea mult la pranz.
-’Genial.,Bella trebuia sa stea in banca cu Edward Cullen, bine macar ca el nu vorbeste cu nimeni asa ca nu are cum sa se bage in seama cu ea’-Blestemat fie Mike si gandurile lui proaste…’si daca ma duc si vorbesc cu ea,nu se va mai simti singura iar eu voi fi salvatorul ei.’ – era tocmai pe cale de a se ridica si a merge la Bella cand a intrat profesorul si a trebuit sa stea la locul lui.
Profesorul a explicat niste lucruri apoi ne-a spus sa stam pe echipe ca sa lucram niste exercitii din carte.am decis ca trebuia mai intai sa ma prezint apoi sa lucram pe echipe.
-Buna,sunt Edward Cullen. – i-am spus cu cel mai frumos zambet al meu si incercand sa fiu amabil,ea pare plecata,nu intelegea.
Am asteptat un moment..nimic..ma vedea…dar privirea ei parea pierduta.
-Buna…
-Buna,sunt Bella Swan – mi-a zis cu o voce joasa in timp ce-si improspata mintea.
-Imi pare bine,Vrei sa incepi tu cu intrebarile legate de exercitiu sau incep eu?
-Tu primul. A inceput sa rasfoiasca acea carte de Biologie, dar de fapt ea nu vedea nimic,parea concentrata pe alt lucru.
Am inceput sa rezolv intrebarile,raspunsurile ei au fost clare si directe,asta era bine,cel putin stiam ca era inteligenta. Am terminat exercitiul in mai putin de 10 minute cum noi nu aveam nevoie sa cautam prin carte. Am vazut ca iar statea nemiscata,parea palida.
-Bella,esti bine?
-Da..da…doar…doar…-si-a scuturat capul.
Apoi am vazut ca si cum ar fi la un film cu slow-motion,am vazut cum isi dadea ochii peste cap si corpul ei a inceput sa cada pe spate. Am prins-o inainte sa faca contact cu podeaua. O tineam in bratele mele,in stil nuptial,parea asa de fragila iar in mintile celorlalti vedeam imaginea cu noi doi,ma simteam ciudat vazand acea imagine. Profesorul s-a apropiat imediat si mi-a facut un seman cum sa o scot de aici.
Am iesit,fara sa-l astept pe profesor m-am indreptat catre imfirmerie. Am inceput sa ma ingrijorez,simteam ca intarzii ca sunt prea departe si cum nu era nimeni prin preajma am decis sa-mi folosesc viteza neomeneasca pentru a ajunge mai repede la infirmerie. Am apropiat-o mai mult de corpul meu,simteam ca pana si aerol ar putea sa-i faca rau. Am deschis usa infirmeriei cu o lovitura de picior.
-Bunaaa….poate cineva sa ma ajute? – unde era infirmiera acestei scoli cand aveai nevoie de ea?
Am asezat-o pe patul din infirmerie si i-am indepartat niste fire de par de pe fata. Respira. Asta era bine. Dar ce avea? De ce nu se trezea? In acel moment a intrat infirmiera i-am explicat repede ce s-a intamplat iar ea mi-a cerut sa astept afara, iar eu din instinct i-am spus ca aveam ordin clar de la domnul profesor sa stau langa ea pana se trezeste. De bine, de rau a acceptat si m-a dat la o parte pentru a o examina. A scos o compresa imbibata cu alcool pe care i-a trecut-o de mai multe ori pe la nas in timp ce-i cerea dragastos sa se trezeasca. Privirea mea nu s-a indepartat o secunda de ea in timp ce asteptam rezemat de perete si cu o senzatie imensa de ingrijorare in piept…

BPOV

-Bella,esti bine?
-Da..da..doar..doar…
si asta a fost ultimul lucrun pe care mi-l amintesc. Stiam ca ma simteam rau si ma rugam sa nu vomit pe Edward. Atata presiune fiindca eram cea noua,nostalgia pentru casa mea din Pheonix adunate cu faptul ca nu mancasem aproape nimic la pranz gandindu-ma la cate emotii am avut in cantina cu micuta Cullen,m-au facut sa car ca o piatra la Biologie, simteam ca eram automatizata si nu recunosteam nimic doar ca dintr-un moment in altul totul s-a facut negru si m-am pierdut.
Am inceput sa deschid ochii,mirosea foarte puternic a alcool si auzem ca o femeie ma striga,dar mai era si altceva,aparte de mirosul de alcool,mirosea a altceva cava dulce si atragator,nu recunosteam mirosul dar mirosea mai bine decat orice as fi mirosit in viata mea.
-Fetito esti bine? Priveste-ma. Sunt infirmiera scolii. Am vazut-o asezata langa mine,era o doamna putin in varsta dar pe fata ei se citea dragostea,era ca bunicita pe care mereu as fi dorit-o.
-Da..sunt…sunt bine. – mi-am intors capul focalizandu-mi puternic privirea si am vazut ca acolo era el, cel pe care aproape am vomitat azi era in aceeasi camera cu mine.
-Sper sa nu o mai faci…ne-ai speriat pe toti. –mi-a spus dward cu un zambet strengaresc.
-Da…cu siguranta o sa-mi planuiesc mai bine lesinurile ca sa nu mai speri multa lume.
Deja nu am mai continuat cu mini-discutia mea cu el, pentru ca infirmiera in inceput sa ma intrebe tot felul de lucruri,si am incercat sa se termine totul mai repede spunandu-i ca totl s-a intamplat pentru ca nu mancasem la pranz si stresul pentru schimbarile dintre orase din ultimele zile,parea ca a acceptat raspunsurile mele, si mi-a dat niste vitamine cas a ma refac a spus ca ma puteam duce acasa sa ma odihnesc si sa merge la profesorul de Biologie sa-i explice ca nu mai ma duc la ore , si asa a iesit din camera lasandu-ma singura cu el.
Am incercat sa ma ridic cu demnitate in fata lui dar mi s-a facut iar rau si jur ca am vazut podeaua la mai putin de 10 centrimetri de nasul meu dar contactul nu s-a produs niciodata,deoarece Edward ma prinsese inainte da ating podeaua,cand a vazut ca pot sta pe picioarele mele,mi-a dat drumul.
-Multumesc. Pentru asta si pentru faza de la Biologie,presupun ca tu ai fost cel ce m-a adus. –am spus privind in jos, Doamne..era asa de greu sa il privesc,ma intimidam.
-Nu ai de ce sa-mi multumesti si tu ai fi facut acelasi lucru desi nu cred ca ai fi putut sa ma cari. – parea ca rade de o gluma personala.
-Bine,cum vrei dar oricum multumesc,mai ales ca plec acasa si scap de Educatie Fizica.
m-am intors catre iesire cu intentia de a pleca cand m-a prins de mana,iar mana lui era foarte rece. Din instinct m-am intors si am vazut ca in clipa in care a realizat ce a facut mi-a dat drumul surprins si confuz.
-Da-mi voie sa te duc acasa,azi te-am adus la infirmerie si nu vreau sa te vizitez apoi la spital.
-Multumesc dar nu e nevoie,pot sa conduc,nu e nevoie sa pierzi orele pentru mine.
-Regret Isabella dar imi pare rau s-ti spun ca nu incape discutie. Ori asta,ori il sun pe tatal tau sa vina sa te ia. – Dar cine se crede asta? Sa ma aneninte?!
-Scuze domnule terorist dar eu nu negociez. Voi merge acasa cu camioneta mea. – si m-am intors sa plec.
Mergeam pe coridir suparata. Sa ma ameninte ca-l suna pe tata. Care era problema lui? Cine se credea? Am ajuns in parcare si m-am indreptat catre camioneta mea cand am simti ca zbor dar logic,oamenii nu zboara.
-Lasa-ma jos ca altfel – am inceput sa-l lovesc in spate, ma cara pe umerii sai ca pe un sac de cartofi.
-Ti-am spus ca te duc acasa si nu m-ai crezut.
-Eu abia te-amm cunoscut. Cum sa te las sa ma duci acasa? Ce se intampla daca vrei sa-mi vinzi organele pe piata neagra? Lasa-ma jos. – am simtit ca a ras de comentariul meu copilaresc desi in realitate eu stiam,intr-un mod ciudat ca el nu-mi va face rau dar trebuia sa arat ceva demitate.
-Nu fi ridicola Bella,tot ce vreau este sa ajungi bine acasa.
-Si camioneta mea?
-o sa o aduc eu acasa la tine diseara,inainte ca tatal tau sa isi dea seama ca lipseste e in regula? Luand in considerare reactia ta de mai devreme de la infirmerie nu cred ca vrei ca tatal tau sa afle de micul tau accident. –mi-a spus cu o voce increzaoare si avea dreptate,chiar nu voiam ca Charlie sa afle de incidentul de azi pentru ca nu venisem aici sa fiu o povara pentru el.
Deja nu mai insistam sa ma lase jor,era ridicol,niciodat nu putea sa lupt impotriva lui. Am auzit cum s-a deschis o usa iar el ,cu o miscare abila m-a asezat pe scaunul pasagerului fara macar sa ma puna in picioare,parca as fi cantarit 10 kg. A inchis usa si s-a indreptat spre locul soferului. Masina era cu adevarat frumoasa si avea imbibat mirosul lui delicios, s-a asezat langa mine si a pornit masin.
Iesind din parcare,am inceput sa vorbim. M-a intrebat de unde eram si de ce ma mutasem in Forks,si i-am povestit in linii mari patetica mea poveste.
-Si pot sa stiu de ce nu ai mancat la pranz?
-Pai,imi lipseste „acasa” ,totul este nou pentru mine. –i-am spus in timp ce vedeam cum o suava ploaie cadea peste micutul oras. Pur si simplu,mi-a pierit apetitul.
Parea ca se gandea la raspunsul meu cand a inceput sa-i sune mobilul.
-Ce s-a intamplat Alice?..Da..Nu….Poate..Da…vorbm cat de curand acasa …-nu parea sa spuna ceva-…pot sa-ti cer o favoare? Te poti duce la sala de Biologie,in ultima banca trebuie sa fie niste carti si lucruri de de ale mele si ale partenerei mele de laborator ,poti sa le iei si sa le duci acasa?…ok..mersi Pitico,ne vedem curand. –si a ainchis.
Daca l-am tot privit,nici nu mi-am dat seama ca am ajuns acasa .
-de unde ai stiut unde stau?
-Bella,traim intr-un oras mic,toata lumea stie unde sta Seful de Politie. – explicatia lui avea logica.
Stiam ca reactionam irational si ilogic,il cunosteam de abia cateva ore dar ma simteam bine cu el si nu stiu ce a fost cu mine sa-l intreb dar stiam ca nu voiam sa plece:
-Vrei sa intri? –stiam ca cel mai probabil e sa zica nu ,dar nu am putut rezista tentatiei de a-l intreba.
-Eu…nu stiu..cred ca…-se vedea ca e nervos si privea in fata masinii ,ca si cum strada i-ar fi dat raspunsul.
-Nu e nevoie sa faci asta,nu-ti face griji,multumesc ca m-ai adus,ne vedem maine,pa. –si asa am iesit din masina,ma simteam prost ca nu a vrut sa intre,dar era normal,el deja isi facuse portia de actiuni bune pe ziua de azi nu avea de ce sa-si petreaca timpul cu o plictisitoare ca mine.
Am inceput sa deschid usa casei cu cheia pe care o lasasem sub strasina.
-Da,daca nu e niciun deranj asa vrea sa stau cateva minute.- a soptit la urescea mea.
m-am intors putin surprinsa,nu-l auzisem sa fi coborat din masina,dar el era aici,cu parul lui ravasit si putin umed un zambet pe fata lui si o privire sincera,fiind extrem de frumos si ireal.